Niculescu și Traore au fost oamenii decisivi în anunțatul „război al Ardealului”, iar CFR a ajuns să aibă doar un punct luat în ultimele trei meciuri
Lupta pentru supremație în Cluj s-a încheiat nedecis, după un joc plin de tensiuni și cu multe ocazii în care diferența dintre campioană și nou-promovată s-a sesizat în puține momente.
În Alba Iulia a fost ieri ziua Clujului. Agitație, mașini cu steaguri și fulare scoase pe geamuri, care veneau în convoi, însemne ale lui „U” Cluj peste tot. Acestea au fost semnalele cum că stă să înceapă un eveniment important. Așa a și fost pentru că meciul dintre „U” și CFR poate fi trecut fără probleme în topul evenimentelor anului pentru Ardeal.
Claudiu, spaima păianjenului
Și doar 15 minute trecuseră când Niculescu a făcut să se zguduie stadionul, după o execuție, care dacă am fi fost la gimnastică i-ar fi purtat numele: șut în vinclu de la 25 de metri! CFR s-a aruncat în atac, Kone și Traore au fost blocați de Huțan, Păcurar și Boștină au pregătit ocazia lui Lemnaru, al cărui foarfecă a trecut milimetric pe lângă. Atunci s-a întors norocul pentru „feroviari”, care au egalat imediat, printr-o deviere a lui Traore (30). După gol Lemnaru i-a mai dat o dată emoții lui Stăncioiu (31), iar Culio a reluat peste poartă din careul mic (44).
Traore a ratat singur cu portarul
După pauză „șepcile roșii” au pierdut total mijlocul terenului, în primele 20 de minute, iar jucătorii CFR-ului s-au întrecut în ocazii. Peralta a reluat cu capul în bară (48), iar șutul lui Dică a fost reținut cu greu de Huțan (57). Traore a avut însă șansa meciului când scăpat singur cu portarul lui „U” a șutat în plasa laterală (60). „Studenții” s-au trezit și au dominat finalul meciului. Niculescu a ratat însă șansa de a aduce prima victorie a lui „U” în derby-ul Ardealului după 38 de ani. Prima dată a tras razant peste poartă din lovitură liberă (83) și tot el a reluat peste cu capul, după ce i-a luat fața lui Stăncioiu (85). 1-1 și rivalitatea continuă.
Fumigene de 17 milioane confiscate de Poliție
Galeria Universității pregătea un show total contra rivalilor de la CFR, aici incluzând și fumigene și petarde. Oameni din grupul fanilor „studenților” au plecat în ziua meciului la Arad pentru a le cumpăra și a le aduce la Alba, dar la ieșirea din oraș, imediat după achiziționarea lor au fost prinși de Poliție. Paguba fanilor, 17 milioane de lei vechi.
Iuliu Mureșan a plecat în minutul 80
Pentru a nu da nas în nas la finalul partidei cu suporterii lui „U” Cluj, președintele campioanei, Iuliu Mureșan, a decis să plece de la stadionul din Alba Iulia încă din minutul 80, deși scorul era egal. Tot pentru a evita o întâlnire cu suporterii marii rivale din Ardeal, șeful din Gruia a ajuns la meci cu două ore înainte, fiind însoțit în permanență de doi bodyguarzi.
Gabi Mureșan ratează Roma!
La un contact cu Cvirik, pe finalul primului mitan, Gabi Mureșan (foto) a suferit o accidentare la gamba dreaptă. Mijlocașul nu a mai putut continua meciul, fiind schimbat cu Veloso. Brazilianul a făcut schimb de locuri cu Emil Dică. Ultimul a umplut golul lăsat de Mureșan în centrul liniei mediane, iar Leo Veloso a evoluat mijlocaș stânga, poziția inițială a piteșteanului. După partidă s-a dat și verdictul medicilor: întindere la gambă și vești proaste pentru Sorin Cîrțu, care nu se va putea baza pe închizătorul său la partida de la Roma din Champions League.
CLICK AICI pentru comentariul live text al meciului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER